Lucrare concepută să acompanieze Catedrala din Mioveni, proiectată de arhitectul Alexandru Mulțescu. Proiectul explorează modalități de expresie pentru a realiza o clădire monumentală care să constituie atât campanila, cât și altarul în aer liber al Catedralei. Am combinat elemente de arhitectură bizantină și geometrii moderne. Unul dintre elementele de reușită îl constituie spațiul pentru altar – temă geometrică frecventă în istoria artei – cubul din care se scoate o sferă – temă care poate fi regăsită de la picturile lui Tintoretto și până la clădirile proiectate de Louis Kahn.