Promovăm tehnici și tehnologii de restaurare neinvazive. Credem că există soluții pentru a consolida case vechi fără a le dubla structura, fără a le transforma sau reconstrui.
Cea mai mare parte a clădirilor care necesită restaurare nu sunt structuri mari, monumentale. Sunt construcții al căror farmec este dat de unitatea stilistică, de calitatea execuției, de vechile ornamente și detalii care ajung atât de acoperite sau deformate de intervenții nepotrivite, încât nu le mai percepem. Frumusețea lor poate fi recuperată cel mai bine cu ajutorul noilor tehnologii neinvazive.
Înainte și după restaurare – casa din Sulina
De la consolidarea fundației până la refacerea tencuielilor sau la planșee, există soluții alternative mai eficiente decât schimbarea integrală a structurilor, metoda care este astăzi aproape unanim acceptată în România și care generează uneori rezultate neplăcute, ba chiar hidoase.
Pentru terenul de fundare slab și pentru fundații deplasate există soluții de injectare cu poliuretan (http://www.geosec.it). Acestea sunt admise de normele de calcul structural ca soluții de îmbunătățire a fundării clădirilor. Problemele de tasare se rezolvă astfel fără a fi necesară subfundarea cu betoane turnate, care presupune în primul rând desființarea coeziunii construcției cu terenul de fundare (aceasta chiar dacă e deficitară inițial, se realizeză în timp, gravitațional, prin așezarea clădirii pe teren).
Pentru pereții de zidărie, în general afectați de dezagregarea mortarului sau de lipsa de coeziune (desfacerea în panouri), la construcții care nu depășesc anumite înălțimi și grade de încărcare, există soluții de îmbrăcare cu țesătură din fibră de carbon (https://www.facebook.com/media/set/?set=a.139365839467757.28345.118612761543065&type=3) și și de îmbunătățire chimică a mortarului prin stropire sau injectare cu silicați, care rezolvă și probleme de exfoliere sau igrasie.
Perete tratat cu silicați pentru regenerarea cărămizii și mortarului, în cadrul restaurării de la Casa din Sulina
Planșeele pe structuri din grinzi de lemn pot fi consolidate prin tensionare cu cabluri. La rândul lor, intervențiile pe mansarde pot fi îmbunătățite prin inserția unor grinzi din lemn lamelar.
Acestea sunt numai câteva dintre opțiunile pe care le avem în vedere când concepem intervenții pe clădiri vechi. Tehnologiile neinvazive sunt recomandate în special la restaurarea clădirilor istorice, unde totul, desigur, trebuie să se realizeze cu participarea specialiștilor acreditați.