Forum ART

Domeniul fondurilor structurale presupune o specializare aparte: în primul rând din cauza condițiilor foarte stricte impuse de finanțator pentru standardele de realizare a proiectelor și apoi pentru urmărirea execuției.

Un dosar de avizare pentru proiecte cu fonduri europene depășește atât cantitativ, cât și calitativ un proiect tehnic obișnuit. De asemenea, sistemele de alcătuire a costurilor estimative sunt altele decât cele uzuale, dată fiind derularea implementării proiectelor.

Nu în ultimul rând, realizarea temei de proiectare pentru un proiect complex cu finanțare europeană  presupune o diversificare a sarcinilor; un proiect care nu se referă strict la un obiect, ci presupune o activitate de optimizare urbană – de exemplu – nu se construiește pe o singură direcție de acțiune, ci implică un cumul de indici care să justifice eficiența investiției.

Acestea sunt numai câteva dintre concluziile experienței pe care am dobândit-o în proiectele cu finanțare europeană pe care le-am realizat. Sumele pe care le-am deblocat prin colaborarea cu partenerii noștri, firme de consultanță financiară, se ridică la peste 13 milioane de euro.

Proiectele noastre au fost orientate în primul rând către administrația publică – Primăria Focșani, primării din comune ale județului Dâmbovița. Am realizat proiecte complexe incluzând restaurare, arheologie urbană, amenajare urbană și peisagistică precum proiectul Pieței Unirii din Focșani și proiecte de mici dimensiuni, cum ar fi Centrele de Informare Turistică din Dâmbovița.

Un proiect care ne este foarte drag e lucrarea Pasha Sulina, care a constat în restaurarea și extinderea unei case istorice cu un specific aparte, bazată pe sisteme de construcție de influență mediteraneană (casa greco-turcă, tipică pentru Sulina epocii de maximă înflorire a orașului). Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat cu Forum ART Proiecte, beneficiar fiind acesta din urmă, iar implicarea noastră a fost în special din poziția de client.

Restaurare și extindere casă tradițională din Sulina

S-a urmărit realizarea unui proiect-pilot pentru a atrage atenția asupra calității deosebite a clădirilor vechi, de factură greco-turcească din orașul Sulina. Clădirea s-a transformat în pensiune turistică.
By :
Comments : 0

Proiect de urbanism pentru Piața Unirii din Focșani

Lucrare executată pentru un fond PHARE în valoare de 11 milioane de euro. Proiectul a fost dezvoltat de Forum ART pentru Primăria Focșani, începând de la elaborarea temei și până la nivelul planului de afaceri.
By :
Comments : 0